Cum cultivi rasaduri de legume
Cum cultivi rasaduri de legume

Cum cultivi rasaduri de legume – 0029

Cum cultivi rasaduri de legume

Cum putem produce RĂSADURI de LEGUME
În lădițe. În cazul cînd nu avem posibilitatea să amenajăm o răsadniță, putem pregăti răsaduri și într-o lădiță lunga de 60 cm, lată de 40 cm și înaltă de 15 cm. Pe fundul lădiței se fac cîteva găurele prin care să se poată scurge surplusul de apă de la udat, după care se așază un strat de nisip gros de un deget și apoi amestecul de pămînt (2 părți pămînt de țelină și 1 parte mraniță). Lădița nu se umple cu pămînt, ci se lasă goală pe o porțiune de 1—2 cm sub marginea ei, ca să poată fi păstrată apa și să nu curgă peste margini cînd se udă. Semănatul se face în rinduri distanțate la 4—5 cm. Lădițele se țin într-o încăpere încălzită, iar după răsărit ele se așază lîngă geam pentru ca plantele să primească lumină suficientă. Cam la 30 zile după semănat, cînd timpul s-a mai încălzit, se pregătește afară un loc unde se repică răsadurile, și se țin pînă ce ajung bune de plantat. Repicatul acestor răsaduri se poate face și în ghivece de pămînt ars sau cutii de conserve.
În ghivece. Dacă vrem să obținem producții timpurii de castraveți, dovlecei sau pepeni galbeni putem face răsaduri și la aceste plante. Deoarece, ele suportă greu transplantarea, răsadurile se produc în ghivece, așa încît să se poată planta împreună cu pămîntul din ghivece și deci rădăcinile să nu sufere. În acest scop se pot folosi ghivece mici, cu diametrul de 6—8 cm sau cutii de conserve cu fundul găurit, pentru scurgerea apei. Foarte bune rezultate dau păhărelele de plastic folosite pentru înghețată găurite însă pe fund (fig.2). De asemenea, se pot face ghivece din hîrtie groasă ce se confecționează astfel: hîrtia se înfășoară în jurul unei cutii de conserve sau al unui pahar mare, se împăturește la un cap, apoi se scoate cutia sau paharul și rămîne ghiveciul de hîrtie. Ghivecele se umplu cu pămînt, ceva mai mult de jumătate. Apoi se seamănă cîte două semințe care se introduc în pămînt prin apăsare cu degetul și apoi se udă cu apă călduță. Ghivecele se țin pe fereastră, la căldură. Pe măsură ce plăntuțele cresc, se mai adaugă cîte puțin pămînt pînă ce se umple, deoarece aceste răsaduri dau ușor rădăcini din porțiunea de tulpină îngropată. Răsadul se poate plante cam la 30—35 zile de la semănat cînd și-a format 2—3 frunze. Semănatul la ghivece se poate începe în luna februarie (în regiuni mai călduroase) sau pe la începutul lunii martie (în regiuni mai răcoroase, unde pericolul de brume se prelungește pînă în luna mai).

Categorii
Etichete
Distribuie
Facebook
Pinterest
Threads
WhatsApp
Email
Vizitați-ne și pe

Navighează

Din aceeași categorie

Filter

Cu ajutorul acestui formular ne puteți semnala erorile din paginile site-ului

Pe cât posibil vă rugăm să ne detaliați problema întâlnită