ZBOR ÎN CIRCUIT
Puteți construi, cu ușurință o jucărie care va antrena o mică machetă de avion într-un zbor în circuit închis.
Pe un soclu de lemn sau de carton (A) — indiferent forma — lipiți o jumătate de dop de plută (B). În acesta înfigeți o capsă pentru șiret de pantof (C), în care se află capătul unui ac de păr, deschis în unghi drept (D). Acest ac sete susținut de către spirala curbată a unei jumătăți de ac de siguranță (E). Cealaltă jumătate a acului (F) montați-o astfel încît să orienteze firul de ață răsucit — cam 50 cm — pe tija (D). O contragreutate oarecare (G) este legată de capătul firului. Așezați sistemul la marginea unei mese și contragreutatea va derula firul, care va pune în mișcare avionul. Acesta este realizat din trei bucățele de carton subțire lipite pe un băț de chibrit. Capătul chibritului este înfipt — la început — într-o jumătate de dop de pluta. Evident, durata rotațiilor depinde de lungimea firului de ată. Pentru ca mișcarea să se desfășoare mai repede, ungeți firul cu ceară de lumînare sau parafină.



