Dacia, mașina românilor în comunism

Când mergi pe stradă în România de azi poți vedea probabil toate mărcile de autoturisme care se produc în lume. Turiștii străini care se plimbă prin orașe mari ale țării sunt adesea uimiți de numărul mașinilor scumpe sau noi pe care le văd. Probabil putem spune fără să greșim că, pentru tinerii născuți în România în mileniul acesta autoturismul este o alegere ce se face în funcție de bani, de statut și, desigur, de nevoi.

Pentru cine nu a trăit în comunism e destul de greu să înțeleagă cum e să vezi pe stradă mașini care arată identic. Sau cum e ca termenii mașină și Dacia să fie sinonime în mintea oricui. Sigur, mai erau pe ici-pe colo și mașini Trabant sau Skoda sau Volga sau chiar, dacă făceai parte din elita comunistă, mașini produse în Occidentul decadent: Renault, Peugeot sau chiar Chevrolet. Însă în general, pentru cetățenii României în perioada comunistă, dacă spuneai mașină, te gândeai automat la o Dacia. Era practic singurul automobil la care avea acces populația țării.

Automobilul în România înainte de Dacia

Primul automobilul ajunge în România la finalul secolului al XIX-lea (probabil în 1889, deși în unele surse am găsit menționat anul 1885), dar are o răspândire restrânsă. La începutul secolului al XX-lea, printre primii proprietari de automobile în Regatul României se numără Mihai Cantacuzino, fiul prințului Grigore Cantacuzino, zis Nababul, sau familia Asan, proprietarii Morii lui Asan din București sau Mihail Moruzov, şeful Serviciului Special de Informaţii al Armatei. Mihai Cantacuzino va și muri într-un accident automobilistic, ceea ce va fi subiect de primă pagină a ziarelor vremii. Membrii familiei regale a României erau, desigur, și ei proprietari de mașini și șoferi. Liviu Rebreanu și Nae Ionescu apar și ei ca fiind printre primii proprietari de ”mașini mici” din țară.

Până după cel de-al doilea război mondial automobilul este apanajul autorităților, administrației și al unui segment restrâns de populație și, în perioada interbelică, majoritatea erau de producție americană.

La București, primele automobile sunt produse în perioada 1930-1938 de către Ford. Ulterior, în perioada comunistă, pe locul fostei fabrici Ford a fost amplasată fosta întreprindere Automatica, iar în zilele noastre Hala Ford – simbol al istoriei industriale a României, urmează să fie integrată într-un proiect imobiliar.

La Arad, încă parte din fostul Imperiu Austro-Ungar, este înființată prima fabrică de automobile din Regatul Ungar, sucursală a firmei americane Westinghouse, prin intermediul filialei franceze din Le Havre. Aici este produs automobilul MARTA – numele este un acronim pentru Magyar Automobil Részvény Társaság Arad.

La Reșița, oraș industrial cu o bogată istorie, în fabrica industriașului Nicolae Malaxa este produs în 1945 primul automobil integral românesc. Malaxa se numește și automobilul, însă producția lui a durat doar până în 1947, când regele Mihai I abdică, forma de guvernământ a țării se schimbă din regat în republică și începe sovietizarea țării.

Au existat mașini în România înainte de Dacia? Sigur că da! Însă au devenit cu adevărat bun de masă abia după ce statul comunist a achiziționat licența de la Renault și a început să producă Dacii la Pitești. Automobilul devine acum bun de larg consum, intră în cultura de masă și modifică major obiceiurile, modul de petrecere a timpului liber, modul de a călători, modifică de fapt viața oamenilor.

Această carte poștală făcută în Covasna în anii 80 este ca un fel de galerie foto cu facilitățile unui hotel din zilele noastre. Este interesant de remarcat că în imaginea cu exteriorul hotelului apare parcarea plină cu autoturisme Dacia.
În anii 80 încă erau în circulație cărți poștale cu blocuri și mașini. Autoritățile considerau că dezvoltarea României socialiste este o temă importantă și că o astfel de imagine este ceva relevant, ceva ce un turist ar dori să trimită acasă, cu câteva gânduri adresate familiei, ca simbol al vizitei făcute.
Numărul mașinii plasează imaginea în județul Buzău. Vedem o ieșire în natură, personajele sunt totuși îmbrăcate destul de formal, lucru vizibil în special în cazul doamnei.
Pentru că autoturismul Dacia era omniprezent, modul în care era folosit în perioada comunistă era și el extrem de variat. După o excursie într-o stațiune, familia avea nevoie de mașină și la țară. Iată o fotografie este ilustrativă: mașina în lanul de porumb.
Un copil fotografiat la volanul unei mașini parcate. Vedem în fundalul acestei imagini de la finalul anilor 60 un gard, un drum neasfaltat și o margine de pădure. Copilul face parte probabil dintr-una dintre primele familii proprietare de Dacia din România – Dacia 1100 a fost primul model de autoturism produs de Automobile Dacia, de fapt un Renault 8. În perioada 1968 și 1971 au fost produse circa 37.500 de astfel de autoturisme.
O familie din Brașov, ne spune numărul mașinii, face o fotografie în fața uneia dintre clădirile simbol din București, din perioada comunistă, hotelul Intercontinental. Clădirea hotelului a fost construită între anii 1968 – 1970 și a fost mult timp a doua cea mai înaltă clădire din București, după Casa Scânteii (azi Casa Presei Libere). La etajul al 19-lea se află așa-numitul Apartament Imperial, devenit cunoscut în 1979 când a fost locul unde s-au filmat scene din Nea Mărin miliardar, filmul aflat pe locul 1 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile.
Două femei frumoase cu un câine în lesă, la plimbare, cu o mașină în fundal. Imaginea este ilustrativă pentru moda anilor 70. Tinerele femei, frumoase și suple, poartă pantaloni și bluze din materiale sintetice, erau la modă poliesterul și nailonul, croiala pantalonilor și a bluzelor sunt tipice pentru perioadă, ca și ochelarii de soare supradimensionați. În fundal, vedem Dacia cu semnul de șofer începător în parbriz. Mașina și câinele în lesă contribuie la mesajul aspirațional al imaginii.
Simpla existență a unei mașini în proprietatea unei familii modifică modul în care membrii acestei familii își petrec timpul liber sau merg în vacanță. Românii devin mai mobili, ies din localitățile de domiciliu, merg la munte sau la mare, în excursie sau la un grătar. Vedem mașina în diferite instantanee: pe marginea unui drum, la țară sau cu cortul, în parcări în fața hotelurilor din stațiuni turistice sau în fața unor obiective turistice.
Prezența mașinii în fotografiile de familie, dar și în fotografii-suvenir, cum este aceasta, arată cât era de importantă. Vedem aici nu doar obiectivul turistic vizitat și care s-a dorit a fi imortalizat, ci și mașina pe care fotograful a dorit să o includă. Aceasta în condițiile în care fotografiile se făceau pe film, filmul era developat, fotografiile erau scoase într-un laborator, iar întreg procesul era lung și costisitor pentru un om obișnuit._x000D_ În anii 80, spre finalul perioadei comuniste, autoturismul personal a devenit mai dificil de folosit din două motive: (1) penuria de benzină – oamenii stăteau la coadă chiar și o noapte întreagă pentru a face un plin sau a umple una sau mai multe canistre; (2) regula numărului cu soț și fără soț impusă de autoritățile comuniste – adică mașinile care aveau număr de înmatriculare cu soț aveau voie să circule o duminică da și un nu, alternativ cu cele fără soț. Pentru generațiile tinere, trebuie explicat că săptămâna de muncă era de șase zile, de luni până sâmbătă, iar singura zi liberă din săptămână era duminica
Casa și gardul din fundal plasează imaginea undeva la țară sau oricum într-un oraș cu zonă de case. Elementul comun pentru multe dintre fotografiile de acest tip este ținuta relativ formală a personajelor: costum sau măcar cămașă în cazul bărbaților, rochii sau fuste în cazul femeilor.
Spre deosebire de fotografiile făcute la o simplă ieșire la picnic, aici avem o imagine mai relaxată. Cortul, bagajele prinse de o coardă, lemnele pentru focul de tabără, personajele cu o ținuta relaxată arată că intenția fotografului a fost de a surprinde un moment. De data asta mașina este prinsă din greșeală, într-un colț al imaginii, nu mai este personaj, însă ne indică rolul ei în viața familiei.
Cărțile poștale din anii 70 conțin peisaje urbane cu noile clădiri construite în diferite orașe din România și considerate emblematice la momentul acela pentru oraș, dar și cu mașini. Putem spune fără teama de a greși prea mult că aceste clădiri și mașinile fac parte din noua realitate a orașelor din România comunistă.
Reclama ce anunță o licitație unde sunt scoase la vânzare 21 de automobile dintre care doar două sunt Dacia este destul de rară în comunism, licitația aceasta are loc de altfel în București. Din textul anunțului se poate deduce că mașinile nu sunt noi, deoarece se precizează că se poate consulta procesul verbal care atestă starea lor tehnică. Ca la orice licitație din zilele noastre, participanții puteau licita după ce demonstrau că au la CEC 10% din valoarea bunului.
Service-ul Ciclop era un punct de reper pentru proprietarii de automobile în general, dar și pentru cetățenii capitalei București. De ce? Pentru că unul dintre sediile lor – sediul principal – era situat pe bd. Magheru, în centrul orașului, într-una dintre clădirile de referință pentru arhitectura modernista din perioada interbelică, prima clădire din Europa cu o structură de rezistență integral din beton armat și cu sistem antiseismic pe role. Enumerarea mărcilor de mașini pentru care oferea servicii ne spune indirect și povestea clienților: persoane din elita de partid și de stat din București, cu acces la o varietate de tipuri de mașini.
Service-ul Ciclop era un punct de reper pentru proprietarii de automobile în general, dar și pentru cetățenii capitalei București. De ce? Pentru că unul dintre sediile lor – sediul principal – era situat pe bd. Magheru, în centrul orașului, într-una dintre clădirile de referință pentru arhitectura modernista din perioada interbelică, prima clădire din Europa cu o structură de rezistență integral din beton armat și cu sistem antiseismic pe role._x000D_ _x000D_ Reclama enumeră servicii de reparații și revizii pentru autoturisme în garanție sau post-garanție, cu nimic mai prejos de cele ale unui service din prezent.
În perioada comunistă, una dintre modalitățile prin care puteai deveni proprietar de autoturism era să câștigi unul la tragerile Loto Pronosport. O alta era prin carnetul CEC – acronimul pentru Casa de Economii și Consemnațiuni, înființată de Alexandru Ioan Cuza și singura instituție financiară la care românii aveau acces perioada comunistă. Cel mai comun carnet lansat de CEC în perioada comunistă era cel care îţi permitea să îţi achiziţionezi o maşină. La început au fost autoturisme Wartburg şi Skoda, apoi, după construirea uzinei de la Pitești, Dacia.
Filter
Apply Filters