Clovnul din imagine se da în leagan fără încetare! Este posibil asa ceva? Oare nu sînt contrazise legile mecanicii? Nu, deoarece leagănul îsi menține elanul datorită unui electromagnet a cărui acțiune si-o comanda singur, la fiecare trecere.
în fig. 1 apare un mecanism simplu ce utilizează un electromagnet pus în funcțiune de către axul „cu cama” al leagănului. La fiecare balans contactul se închide, prin electromagnet circulă curent de la baterie, iar bucata de fier fixata sub scaun este atrasă. Datorită inerției scaunul depășește electromagnetul și astfel contactul este desfăcut. Scaunul se mișcă liber, revine în poziția inițială, reface contactul și procesul se repetă pîna la… consumarea bateriei.
Dar acest montaj prezintă unele neajunsuri, printre care si pe acela al oxidării contactelor, Un montaj mai perfecționat este prezentat în fig. 2a. Locul întrerupătorului este luat aici de tranzistorul T1. Comanda electromagnetului se face tot de către bucata de fier de sub scaun. Pentru o mai buna sesizare a pozitiei scaunului, se poate folosi montajul din fig 2b, prevăzut cu două tranzistoare în montaj Darlington.
Bobina electromagnetului pentru montajul din fig. 2 este prezentată în fig. 3 După ce se confecționează carcasa la dimensiunile din figura date în milimetri, urmeaza realizarea bobinelor din sîrmă de cupru izolata cu email cu diametru de 0,1-0,15 mm. Ele vor fi bobinate simultan. Tot in fig 3 sint prezentate iegăturile la tranzistoare. Pentru miezul electromagnetului se va folosi o bară de ferita.
Partea mecanică este lăsată la aprecierea constructorului. De reținut faptul ca distanta dintre electro-magnet si scaun nu trebuie să fie mai mare de 2—3 mm. De asemenea, montajul tranzistorizat împreuna cu electromagnetul nu se vor fixa intr-o cutie metalica.Alimentarea se va face de la doua baterii de 4,5V legate in serie.



