ÎMBINAREA PIESELOR DIN LEMN
Multe obiecte sînt formate din mai multe piese, care trebuie îmbinate intre ele. Aceasta se poate face cu ajutorul cuielor, șuruburilor sau cleiului. Adeseori se folosește o metoda combinata, care asigura o rezistența mai mare obiectului: părțile încleiate se întăresc cu șuruburi, cuie, sau se leaga cu sîrmă.
Piesele de asamblat se ajusteaza în prealabil una în raport cu cealaltă; se controlează cu atenție daca contactul în locurile de îmbinare este suficient de etanș, iar în caz de nevoie se face o geluire sau o taiere suplimentara.
• îmbinarea cu ajutorul cuielor este cea mai simpla, însă nu asigura o rezistența suficienta obiectului. Piesele fixate în cuie, daca nu sînt și încleiate, se desfac ușor. De asemenea, nu trebuie uitat ca lemnul poate crapa daca cuiele sînt bătute aproape de marginea lui. Ca lemnul sa nu crape, se fac mai întîi în el cîteva împunsături și numai după aceea se bat cuiele. Cuiul bătut de-a lungul fibrei în capatul lemnului nu ține și se slăbește repede. Cuiele sînt folosite cel mai des pentru a fixa placajul de șipci sau rigle Datorita direcțiilor diferite ale fibrelor din straturile de furnir care formeaza placajul și din rigla sau șipca, cuiul se fixeaza bine în lemn.
Pentru a fixa rigle sau scînduri cu ajutorul cuielor, fie se așaza capetele lor unul peste altul, fie se cresteaza pe muchie sau în colț și apoi se bat cuiele. Ca încheietura sa fie mai rezistenta, se fixeaza pe locul îmbinărilor niște colțare de placaj. Colțarele mai pot fi folosite și pentru confecționarea suporților stabili. Pentru a îmbina în unghi drept doua bucăți de placaj, se ia o șipca și de muchiile ei se fixeaza placajul cu ajutorul cuielor în figura 1 se arata diferite procedee de îmbinare cu ajutorul cuielor.
Cuiele mici și subțiri se bat cu un ciocan ușor, iar cuiele groase și mari — cu un ciocan mai greu. Pentru a bate un cui, se ia cuiul în mîna stînga și se așază cu vîrful pe lemn; apoi i se aplica cu ciocanul lovituri scurte și nu prea puternice. După ce cuiul a pătruns în lemn, cam un sfert din lungimea sa, se îndepărtează mîna stînga și cuiul poate fi bătut cu lovituri mai puternice. Loviturile de ciocan trebuie aplicate pe aceeași linie cu direcția cuiului, încaz contrat cuiul se va îndoi.
Cuiele îndoite se scot din scînduri sau rigle cu ajutorul cleștelui sau cu capatul despicat al ciocanului. Cuiul se scoate mai ușor daca sub clește sau ciocan se așaza o bucata de placaj sau o scîndurica subțire.
Cînd capatul unui cui lung iese pe cealalta parte a scîndurii, el va fi îndoit cu ciocanul în direcția fibrelor și apoi înfundat în lemn. în felul acesta, îmbinarea va fi mai trainica.
Șuruburile fixeaza piesele de lemn mult mai solid decît cuiele.
• îmbinarea cu șuruburi se face la fel ca și îmbinarea cu ajutorul cuielor. Pentru a asigura o rezistența mai mare îmbinării, colțurile se întaresc cu colțare de tabla. Tabla însă nu se fixeaza cu cuie, ci cu șuruburi. Șuruburile lungi dau o îmbinare mai rezistenta decît cuiele. Totuși, îmbinarea se slăbește atunci cînd sînt înșurubate în capetele riglelor.
Șuruburile nu se bat niciodată cu ciocanul, ci se înșurubează întotdeauna cu ajutorul șurubelniței, lata cum se face înșurubarea.
Pe locul unde trebuie înșurubat șurubul se face o gaura cu burghiul de mîna. Daca se folosește un șurub cu cap înecat, capatul superior al găurii se va zencui cu zencuitorul (teșitorul). Adîncitura pentru capul înecat al șurubului poate fi facuta și cu o dalta îngusta sau chiar cu vîrful cuțitului. Adîncitura trebuie astfel făcută, încît atunci cînd șurubul este introdus complet în lemn, capul lui sa fie la același nivel cu suprafața scîndurii sau riglei. Pentru șuruburile cu cap rotund, gaura nu trebuie zencuita. Din contra, capul acestor șuruburi nu trebuie sa se înfunde în lemn, și pentru asta se pun șaibe din tabla subțire.
După ce șurubul a fost introdus în gaura, îl învîrtim mai întîi cu mîna și după aceea cu șurubelnița. Nu se va înșuruba cu orice șurubelnița, ci se va alege o șurubelnița al cărei vîrf ascuțit pătrunde exact în tăietură din capul șurubului. în esențe tari de lemn, șurubul pătrunde greu. Pentru a intra mai ușor se unge ghiventul șurubului cu o grăsime, ceara sau săpun.
Daca pe lînga șuruburi și cuie se folosește și cleiul, rezistența îmbinarilor crește.
• Cleiul cel mai folosit pentru îmbinarea pieselor de lemn este cleiul de tîmplărie sau de cazeina. îmbinarile cu clei sînt mai rezistente, mai comode și nu strica aspectul exterior al obiectului.
• Fixarea placajului de rigle, fixarea riglelor de scînduri sau fixarea capetelor de rigle între ele se face folosind procedeul cel mai simplu: suprapunerea. Adică, suprafețele de îmbinat se suprapun și se lipesc cu clei. Totuși, acest procedeu nu da îmbinări rezistente și de aceea piesele astfel îmbinate se fixeaza suplimentar cu șuruburi sau cuie.
Tinerii constructori sînt adesea nevoiți sa înnadeasca doua șipci. Înnădirea se face tot prin suprapunere, însă capetele care se înnădesc vor fi taiate oblic. Tăieturile vor fi suficient de lungi și vor avea aceeași înclinație. Deoarece intr-o șipca „au se pot bate cuie, locurile îmbinate se înfașoara după încleiere cu ață (se matiseaza) și apoi se ung cu ciei.
O îmbinare mai trainica decît îmbinarea cu tăietură oblică este îmbinarea „în jumătatea grosimii” (platuiala). Pentru aceasta se taie capetele frontale ale riglelor ce trebuie îmbinate pîna la jumatatea grosimii lor, apoi se fixeaza cu clei, cuie sau șuruburi. Folosind acest procedeu, se poate fixa și capatul unei rigle de mijlocul alteia, daca se face cu dalta adîncitura corespunzătoare.
O îmbinare și mai trainica se obține cu despicaturi și cepuri drepte, îmbinarea aceasta se face tăind cu ferăstrăul ia capatul unei rigle o ieșitura dreptunghiulara — cepul. La cealalta rigla se taie exact după dimensiunea cepului o adîncitura corespunzatoare. Cu cepul drept (dreptunghiular sau rotund) se poate fixa un suport de o scîndura, tăind în scîndura adîncitura corespunzatoare
După ce punctele de îmbinare au fost pregătite și ajustate cu grija, începe operația de încleiere. Pentru a face îmbinarea mai rezistenta, suprafețele ce urmeaza a fi încleiate vor fi pe cît posibil zgrunțuroase; de aceea șe va trece peste ele cu rașpelul. Înainte de a efectua încleierea, este bine de a se încălzi suprafețele de lipit lînga cuptor sau lînga radiatorul caloriferului. Se întinde apoi imediat pe suprafața încălzită cu o pensula un strat subțire și uniform de clei și se face îmbinarea pieselor. Cleiul de tîmplărie trebuie sa fie fierbinte. La lipirea esențelor tari de lemn, ca stejarul sau mesteacanul, cleiul se prepara foarte fluid, iar pentru esențe moi, ca bradul sau teiul, cleiul va fi mai vîscos. Cu un clei consistent se lipesc capetele riglelor.
Piesele lipite cu ciei se strîng imediat cu crivala, se presează cu o greutate oarecare sau se leagă strins cu șnur. Cleiul ieșit pe margini se curăță cu o perie. Piesele lipite sînt lasate sa se usuce într-o încăpere calda, o zi sau mai multe
Dacă părțile încleiate urmează a fi fixate suplimentar și cu șuruburi sau cuie, aceasta se face imediat după încleiere, adică înaintea uscării.
