COSITORIREA ALUMINIULUI
Descriem alăturat o metodă de efectuare a lipiturilor cu cositor pe diverse obiecte din aluminiu. De la început menționăm că metoda a fost încercată experimental cu rezultate bune în cazul unor obiecte de dimensiuni nu prea mari, astfel încît inerția termică a letconului utilizat să nu fie „învinsă” de capacitatea calorică a ansamblului ce urmează a fi îmbinat prin lipire. Procedeul ne-a fost sugerat în cadrul unor discuții purtate cu un pasionat constructor amator din Piatra Neamț, cu ocazia Simpozionului național al radioamatorilor.
Să presupunem ca dorim să cositorim un conductor din cupru pe o bucată de tablă de aluminiu, care poate fi de exemplu radiatorul unui circuit integrat (pentru conectare eficientă la masă), o margine sau o „ureche” a șasiului unui aparat electronic, un colier de strîngere etc.
În primul rînd vom pregăti capătul conductorului, cositorindu-l atent pe o lungime de cîțiva milimetri, după o prealabilă decapare cu materiale curente (pastă „Flux”, sacîz etc.).
Urmează curățarea porțiunii din tablă pe care se va practica lipirea, în acest scop se freacă bine zona cu șmirghel fin, pînă la apariția luciului caracteristic aluminiului.
Se așază apoi suprafața zonei în plan orizontal, se pune pe ea un grăunte de sacîz și, cu letconul bine încălzit, se topește sacîzul, obținîndu-se o picătură în care vom menține în continuare vîrful letconului. Cu un obiect ascuțit (lamă de briceag, vîrf de șurubelniță sau chiar vîrful letconului) se zgîrie insistent suprafața aluminiului aflată sub picătura de sacîz. Se adaugă apoi o bucățică de fludor sau o bilă de cositor, cam cît se apreciază că va fi necesar pentru lipitură, se topește pe locul respectiv și se continuă zgîrierea suportului pînă cînd se constată aderența uniformă a cositorului la placă (acesta nu mai poate fi îndepărtat cu vîrful letconului). Aici intervine puterea letconului, care trebuie să fie suficient de mare în raport cu dimensiunile plăcii, pentru a asigura încălzirea locală necesară, permițînd topirea completă a cositorului, fără tendințe de „brînzire”.
Urmeaza efectuarea obișnuită a conexiunii, ținînd capătul cositorit al conductorului sub vîrful letconului, bine presat, pînă cînd formează în jurul lui o picătură (umflătură) uniformă, lucioasă, acoperind în întregime îmbinarea.
Cu toate că metoda poate oferi rezultate foarte bune, nu este exclus să se obțină și unele lipituri „reci“ sau necorespunzătoare, fapt ce impune exersarea ei prealabilă de către constructorul amator și, în final, verificarea conexiunilor efectuate (din punct de vedere electric, dar și mecanic). De altfel este bine cunoscută „încăpățînarea” aluminiului de a se opune la aderența cositorului, aceasta datorîndu-se stratului superficial de oxid protector care se formează practic instantaneu, simultan cu curățarea suprafeței. Secretul comun al diverselor procedee de cositorire pe aluminiu constă tocmai în împiedicarea contactului cu aerul (cu oxigenul din aer) al suprafeței curățate.
