Cum alegi lemnul in funcție de nevoi
Cum alegi lemnul in funcție de nevoi

Cum alegi lemnul in funcție de nevoi – 0002

Cum alegi lemnul in funcție de nevoi

MATERIALE PENTRU LUCRĂRI DE TÎMPLĂRIE
Mai mulți cititori, amatori de construcții din lemn, ne-au solicitat să scriem despre diferitele esențe de lemn, pentru a le cunoaște atunci cînd le utilizează.
BRADUL. Lemnul cel mai accesibil membrilor cercului este bradul, deoarece e foarte răspîndit și ușor de prelucrat. Lemnul de brad nu este prea tare, în schimb este rezistent, se despică ușor, se taie si se geluiește de-a lungul fibrelor. De-a latul fibrelor, însă, tăierea și geluirea e mai anevoioasă. Apoi colțurile ascuțite și capetele scîndurilor și șipcilor de brad se fărîmițează ușor la prelucrare. Culoarea lemnului de brad este gălbui-deschis.
MESTEACĂNUL. Cînd se cere finisarea atentă a muchiilor unui obiect, în special cînd acesta nu are o formă dreptunghiulară, este indicată folosirea mesteacănului. Lemnul de mesteacăn este mai compact și mai tare decît lemnul de brad, totuși el se taie și se lucrează ușor cu rindeaua. Mesteacănul se despică cu ușurință, însă nu întotdeauna reușim să despicăm drept o scîndură sau o șipcă de mesteacăn. Lemnul umed de mesteacăn crapă adeseori la uscare și se deformează mai mult decît lemnul de brad. Culoarea mesteacănului este aproape albă, cu o nuanță gălbuie abia perceptibilă
TEIUL. Pentru obiecte mici și în special pentru lucrări cu cuțitul, teiul este un material de neînlocuit. Teiul este un lemn moale, se taie ușor cu ferăstrăul, cu cuțitul sau cu dalta, nu se fărîmițează pe margini și nu crapă. în schimb, se despică mai greu. Culoarea teiului este albă. Lemnul de tei este mai ușor decît cel de mesteacăn sau de brad.
PLOPUL. în lipsa teiului, pentru lucrările mărunte poate fi folosit lemnul de plop. Acest lemn de o nuanță cenușie, este de asemeni moale și ușor.
STEJARUL. Pentru obiecte care cer o deosebită rezistență se folosește, uneori, stejarul. El are culoarea brună, este foarte tare, rezistent, compact și greu. Stejarul se lucrează bine, dar cere un efort fizic mai mare.
Care sînt materialele lemnoase folosite mai des în lucrările de tîmplărie? În primul rînd se folosesc scîndurile obișnuite. Apoi dulapii – piese de lemn cu secțiunea dreptunghiulară, groase de 2.8 – 6,8 cm, late de 8-40 cm și lungi de 1 – 6 m; și în sfîrșit, scîndurile subțiri a căror grosime merge pînă la 2 cm. Scîndurile, indiferent de grosimea lor, odată geluite devin mult mai subțiri.

Categorii
Etichete
Distribuie
Facebook
Pinterest
Threads
WhatsApp
Email
Vizitați-ne și pe

Navighează

Din aceeași categorie

Filter

Cu ajutorul acestui formular ne puteți semnala erorile din paginile site-ului

Pe cât posibil vă rugăm să ne detaliați problema întâlnită