SÎNTEM PIONIERI
I
Voioase răsună
Trompetele-acum,
Și toba răspunde:
„Fiți gata de drum“ !
Pornim, veseli, sprinteni,
Și iată, un cînt
Spre zare se-naltă,
Pe aripi de vînt!
Refren:
Sîntem pionieri,
Ai țării copii,
Și viața ni-e leagăn
Plin de bucurii!
Noi roșia cravată
Cu cinste-o purtăm.
Îndemn ea ne este,
Cu drag să-nvățăm!
II
E tînără, liberă
Patria mea.
Prin vreme se-nalță,
Lucind ca o stea.
În piepturi, fierbinte,
Purtăm azi un dor:
Să-i fim țării noastre
Mai bun ajutor!
Refren: (același)
III
Sub flamura roșie,
Pe-ntregul pămînt,
Răsună, puternic,
Un cald legămînt:
Copiii din lume,
Prieteni să fim,
Sub soarele păcii
Mereu să trăim!
Refren: (același)



