ȚESUTUL COVOARELOR MANUALE
În multe scrisori sosite la redacție din partea pionierelor și a îndrumătoarelor activităților de, țesături de la casele pionierilor și șoimilor patriei ni se solicită prezentarea accesoriilor și modului de țesere a covoare-lor manuale (tip pluș). Răspundem acestor solicitări prin materialul obținut de la Casa pionierilor și șoimilor patriei din Cisnădie, județul Sibiu.
ACCESORII
1. Masa pentru urzit care poate fi o masă obișnuită dreptunghiulara
2. Bătătorul. Trebuie sa aiba greutatea de circa 1 kg pentru a obține o batere corespunzătoare și efectul dorit (fig. 1).
3. Banca gherghefului trebuie să creeze o poziție comodă țesătoarei și ușor manevrabilă pe verticală pentru urcare și coborîre atunci cînd covorul crește și se rulează (fig. 2).
4. Foarfecă este necesară pentru obținerea lungimii smocului și tunderii scamei. Trebuie să fie ușoară și ușor de mînuit (fig. 3).
5. Cuțitul de tăiat firul după executarea nodului sau o foarfecă obișnuită de lucru.
6. Ghergheful — care este construit din lemn de brad pentru a fi ușor. Cele din lemn de esență tare (mai ales fagul fiert) sînt cele mai bune gherghefuri. Ghergheful nu trebuie să prezinte îmbinări rigide între părțile sale componente. Trebuie îmbinat numai din pene sau cuie de lemn.
Se compune din doi pereți laterali care au practicate pe ei scobituri pentru îmbinare. În acești pereți se introduc bara de jos și bara de sus. La jumătatea distanței celor două bare se află o traversă intermediară. Pe această traversă, în găuri special făcute, se află două sau trei perechi de suporți de susținere, așa-zisul jug, care nu permite încovoierea barei de sus, la efortul la care este supusă de forțele ce întind firele de urzeală.
Bara de jos trebuie să se miște cu ușurință la nevoie, în scobitura din pereții gherghefului. Barele trebuie să iasă în afara pereților cu cca 10 cm. În aceste cepuri, la bara de sus se dau găuri, în care se introduc pene de lemn ce nu dau posibilitatea pereților să oscileze și astfel să influențeze stabilitatea gherghefului.
Bara de jos are pe partea din fața bătută o șipcă de circa 4—5 cm grosime, care are rolul de a îndepărta firele de suprafața barelor și a permite intrarea bătătorului în fire cînd covorul este jos, fără a lovi bara;
Pe ambii pereți, în fața țesăturii, aproximativ la nivelul barei de mijloc, sînt fixați doi suporți (lagăre), ce susțin sulul cu ițe, numit și plexic.
Între pereții gherghefului și marginea covorului este necesară o distanță de minimum 10 cm în ambele părți, pentru a da posibilitatea țesătoarei să lucreze la margine și pentru a putea tunde și marginea covorului. Distanța dintre bara de sus și cea de jos trebuie să fie astfel aleasă, ca la terminarea covorului, între franjuri, să rămînă o distanță de 80—100 cm. Culisa practicată în peretele gherghefului pentru mișcarea barei de jos trebuie să fie dublă în înălțime față de lățimea barei și să permită o mișcare ușoară.
Sistemul de întindere a urzelii este efectuat cu ajutorul unor suporți cu șuruburi și piuliță ce se fixează pe bara de jos la distanțe egale (fig. 4)
MATERIA PRIMĂ
1. Lînă țurcană de grosime (finețe) Nm 5 sau 6
2. Bumbac pentru urezeală de grosime Nm 34/18 (zis bumbac pescăresc)
3. Bumbac pentru bătătură Nm 20/20 (gros) colorat
4. Bumbac pentru bătătură Nm 20/y8 (subțire) colorat
Vopsirea lînei se face pe cale vegetală sau chimică.
Vopsirea vegetală se folosește foarte mult la covoarele manuale. Iată cîteva exemple de culori ce se pot obține.
Culoarea neagră se obține prin fierberea coajei de arin în combinație cu calaicanul. Prin fierberea coajei de nucă verde se obține culoarea negru-brun.
Culoarea cafeniu-închis se prepară din coajă de nucă verde, în cantitate mai mică, în combinație cu zeamă de varză, sau funingine amestecată cu oțet.
Galbenul se prepară prin fierberea „laptelui cucului” în combinație cu calaican.
Roșu-deschis se obține prin fierberea cojii de măr pădureț. Adăugînd calaican ori piatră acră, se obține roșu mai închis.
Vînăt. Se obține din „argăseală” de mesteacăn, argăseală care, la rîndul ei, se obține din coajă de mesteacăn. Fierbînd argăseala obținem culoarea vînăt.
Albastrul îl obținem din flori de liliac, brîndușe de toamnă, viorele de pădure, culese și plămădite, care apoi se fierb și se amestecă cu „usuc“ (grăsime de pe lîna oii) cu calaican, usturoi.
Bejul se obține din frunze uscate de ceapă, ori din ceai rusesc. Alte culori se obțin din combinări etc.
Vopsirea chimică se face la toate unitățile de vopsire chimică după rețete speciale, cu coloranți chimici în culorile dorite.
TEHNICA ȚESUTULUI COVOARELOR CU NODURI
Spre deosebire de țesăturile chilim (scoarță) care se compun din urzeală și bătătură, covorul cu noduri mai are un al treilea element și anume nodurile din care rezultă plușul respectiv.
Pentru executarea unui covor avem nevoie de un model care îl executăm pe hîrtie specială pentru desen de covor. Un pătrățel corespunde cu un nod (fig. 5).
Odată stabilită materia primă în funcție de desenul dorit, se trece la aranjarea ramei pentru urzit. Urzitul se face de către trei persoane: urzitoarea principală, care așază firele, o ajutoare care dă firul urzitoarei principale și o altă ajutoare care preia firul și-l așază pe bara de sus. Ajutoarea stă pe o masă normală și dreptunghiulară pentru urzit care se așază în spatele ramei.
Urzeala este realizată dintr-un singur fir de bumbac continuu. În partea superioară de jos a barei aranjăm sulul cu lungimea de 220 cm și începem urzirea propriu-zisă.
Prima dată firul vine legat de sulul de jos și merge pe deasupra barei de sus și prin spate în jos, pînă la bara de jos. În continuare, firul este trecut pe dedesubt și vine pe deasupra sulului înfășurat, trece iar pe dedesubtul barei de jos și merge prin spate pînă la bara de sus. De aici, firul vine pe deasupra barei și în față jos, pe sulul de urzit trece pe dedesubtul sulului de urzit, iar prin fața ramei pînă la bara de sus, trece peste bara de sus și merge prin spatele ramei pînă la bara de jos. În continuare operația se repetă pîna la terminarea urzelii. Deci 2 fire de urzeală corespund cu un pătrățel, iar pe 10 cm ne trebuiesc 32 de pătrățele, care corespund cu 64 fire de urzeală.
După urzit se trece la formarea rostului care se realizează astfel: un fir de urzeală trece în față și al doilea în spate, al treilea în față și al patrulea în spate ș.a.m.d. După formarea rostului se trece la executarea ițelor. Bucla pentru iță se face tot pe firul care a trecut fuscelul (fig. 6) pentru rost și se prinde firul care a fost pe dedesubtul fuscelului în inima iței.
După terminarea urzitului și a ițelor se poate trece la pregătirile pentru începutul covorului.
Pentru începerea lucrului la covor se stabilește dispozitivul de tensionare, se tensionează urzeala bine și se introduc penele în orificii. Se face baza covorului cu un număr de 10 fire de bătătură groasă de bumbac (20/20) și 10 fire de dătătura de bumbac Nm 20/8, astfel încît acest fir să se onduleze după fiecare fir de urzeală (fig. 7).
Tipurile de noduri: noduri simple și noduri duble (se practică la marginea covorului pentru rezistență — fig. 8). Nodurile simple se efectuează după 10 puncte de urzeală pe toată lățimea urzelii pînă la cealaltă margine cu 10 puncte înainte.
Deci nodurile se efectuează pe pereche de 2 fire de urzeală. După un rînd de noduri efectuate se ridică fuscelul care se află în iță, deasupra iței circa 30—40 cm și se introduce firul cel gros de bătătură în rostul format de cele 2 plane ale firelor de urzeală. După introducerea firului gros de bătătură întins, se coboară în jos deasupra iței și se introduce firul de bătătură subțire în așa fel ca acesta să înconjoare fiecare fir de urzeală și se începe baterea uniformă pe toată lățimea covorului cu bătătorul.
Desimea se stabilește la 32 de rînduri de noduri pe 10 cm.
La terminarea covorului se face aceeași țesătură ca la începutul covorului. Cînd covorul se taie jos de pe ramă se lasă la fiecare cap de covor cîte 15—20 cm fire lungime de urzeală pentru efectuarea franjurilor.
