Din totdeauna s’a crezut că se poate judeca un om după înfățișarea sa. Aristotel și Plato s’au ocupat pe îndelete de știința fiziognomoniei, pe care o cultivau, de altfel, și egiptenii înaintea lor.
În timpurile moderne, această știință nu s’a bucurat de o reputație prea bună. Dar observatorii serioși au stabilit între timp relații precise între elementele anatomice ale feței și tendințele psihologice ale individului.
Studiul glandelor endocrine a adus preciziuni și mai adînci asupra legăturii dintre forma corpului și caracter.
Un medic, faimos ca fiziognonist, declară cu precizie că un nas ascuțit și strâmt, proeminența maxilarului superior, depărtarea ochilor, sunt simptomele sigure ale unei proaste funcționări a glandei pituitare și au ca rezultat un individ copilăros, îndărătnic, lipsit de spiritul de observație.
Pe de altă parte, școala „morfologică”, în frunte cu celebrul psihiatru german Kretschmer, împarte oamenii în două mari categorii: schizofrenicii — care se îndreaptă spre un fel de nebunie caracterizată prin faptul că se afundă într’o tristețe de neînvins, devenind incapabili de a mai avea raporturi cu lumea înconjurătoare — și cicloizii, care, dimpotrivă, tind spre un fel de nebunie care-i face să treacă alternativ de la tristețe la veselie, după felul excitațiilor pe care le primesc din jurul lor.
Această împărțire, făcută pentru cazurile patologice, se găsește în germen și la oamenii normali. Nu este greu de identificat temperamentul schizofrenic în anumite persoane care au tendința de a închide în ele, care sunt rezervate, nesociabile, enigmatice, care oscilează între plictiseală și apatie; delicate, timide, fricoase, cu o sensibilitate interioară atât de mare încât dintre aceste temperamente se recoltează de obicei artiștii și geniile. Schizofrenicul se recunoaște ușor; el este înalt și slab, osos, cu fața triunghiulară, cu profilul ascuțit; nasul e lung, bărbia ștearsă, fruntea înclinată.
Cicloidul este opusul tipului precedent. Cicloizii sunt indivizi grași, cu capul rotund, cu ovalul regulat, profilul drept; fața lor este fața omului sociabil, expansiv, care caută cu plăcere tovărășia oamenilor. E omul practic și realizator.
Alte observații precise au stabilit importanța formei nasului: 90% dintre oamenii celebri au avut un nas mare. Merită să fie amintită o experiență făcută în America de un specialist al problemelor de publicitate. După ce a ales doi indivizi ale căror calități de vânzători ambulanți erau echivalente, specialistul nostru i-a însărcinat să vândă un obiect foarte ieftin, oferindu-l publicului cu o formulă abilă.
Cei doi vânzători au obținut rezultate aproape identice. Experimentatorul a instruit apoi pe unul din vânzători să descopere dintr’o privire pe trecătorii care aveau rădăcina nasului strâmtă. Experiența a început, cu deosebirea că unul din vânzători trebuia să ofere obiectul numai persoanelor cu rădăcina nasului strâmtă, în timp ce al doilea vânzător putea să ofere obiectul său oricărui trecător, indiferent.
Rezultatele au fost convingătoare: primul vânzător făcea afaceri mai bune decât al doilea, deoarece rădăcina nasului strâmtă este semnul tendinței exagerate de a accepta fără control, aproape automat, ideile altuia.
Craniul alungit este craniul care măsoară, de la frunte la ceafă, mai mult de 195 milimetri. Acest craniu se numește dolicocefal și arată un om nervos, iritabil, excitabil, emotiv, expansiv; sensibilitate mare, gusturi delicate, fineță în legăturile cu semenii. Mai mult gânditor decât om de acțiune, cu o forță mușchiloasă redusă, caută sfatul oricui și se descurajează ușor. Impulsivitatea îl poate împinge să făptuiască excese și acte de violență pe care le regretă mult după aceea.
Craniul scurt este craniul brahicefal, care măsoară mai puțin de 195 milimetri. Omul cu un craniu astfel format este mai dispus spre realizări decât spre gânduri abstracte; hotărârile sale sunt bruște. Spre a ațâța un om cu craniul scurt n’aveți decât să-i spuneți: „Ești în stare să faci această sforțare? Mă îndoiesc”. Instinctul său de lucru va intra atunci în acțiune și omul va învinge orice obstacol.
Craniul înalt. Dacă distanța dintre ureche și extremitate craniul este mai mare de 120-130 milimetri, craniul este înalt și dă posesorului său o predispoziție spre misticism, ca și capacitatea de a admite idei și sentimente fără a le mai trece pe sub controlul rațiunii.
Dacă înălțimea craniului este de 140-150 milimetri, posesorul lui poate fi un degenerat genial, dar și un bolnav.
Craniul turtit. Partea superioară a craniului poate apare turtită când distanța dintre ureche și extremitatea craniului este mai mică de 120 milimetri. Dacă turtirea este considerabilă, este varba de un craniu primitiv, dar ar fi vorba de un craniu primitiv, dar ar fi semnul unei inteligențe rudimentare: mulți oameni cu inteligență remarcabilă au avut și au această conformație. Cei cu această formă a craniului sunt spirite pozitive, cu temdințe materiale, îndărădnici, oameni de acțiune, combativi, viguroși, uneori violenți.
