APARAT VIZOR PENTRU DESENAT
G. O. OPRESCU
Pentru a reuși desenarea rapidă a unui obiect sau reproducerea minuțioasă a altui desen nu este nevoie de multă măiestrie artistică. Un aparat optic simplu, ca acela descris mai jos, foarte ușor de construit și de utilizat, permite desenarea corectă și rapidă, chiar la diferite scări de proporție, a unor lucrări care, fără ajutorul aparatului, ar fi fost mult mai dificile chiar pentru un artist cu multă experiență.
Aparatul este construit pe principiul prismei reflectante, denumită în trecut „cameră clară”, spre deosebire de „camera obscură”, care folosea principiul aparatului fotografic cu vizare preliminară pe geam mat. Ambele sisteme au fost larg folosite de artiștii din trecut și unii răuvoitori afirmă chiar că unele opere mari de artă ar fi tributare, pentru desenul lor impecabil, folosirii acestor aparate optice, pe care marii maeștri ai epocilor trecute, mai ales din Renaștere, nu s-ar fi sfiit să le folosească. Cert e faptul că, odată apărută tehnica fotografică a fixării imaginii prin reacția sărurilor de argint, mai întîi pentru fotografia în alb-negru și apoi, prin chimia complicată a coloranților de anilină, pentru fotografia în culori, aparatele optice ajutătoare pentru desen au trecut în uitare. Dar ele pot aduce mare folos celor care doresc să lucreze rapid desene după natură sau să facă unele reproduceri desenate, și de aceea descriem mai jos un asemenea aparat.
în figura 1 se arată principiul funcționării aparatului, foarte ușor de înțeles. În interiorul unei casete înnegrite se află o oglindă și o placă de sticlă înclinată sub un unghi de 45°. Imaginea unui obiect iluminat, plasat în fața casetei, se reflectă mai întîi de către oglindă, apoi se reflectă spre ochiul observatorului datorită plăcii de sticlă, prin orificiul de sus al casetei care adăpostește sistemul optic, observatorul văzînd prin dublă reflexie imaginea obiectului pe foaia de hîrtie plasată sub vizor. Nu rămîne altceva de făcut decît să se urmărească contururile de pe foaia de hîrtie cu ajutorul unui creion, sau direct cu un stilou, pentru a obține reproducerea.
în figura 2 se arată piesele necesare alcătuirii vizorului. Dimensiunile pot diferi după dorință, ele sînt date însă în figură după o variantă optimă. La dimensiunile indicate ale pieselor optice, ale oglinzii și plăcuței de sticlă transparentă, se confecționează din tablă de fier sau alamă cu grosimea de 0,3… 1 mm, prin decupare cu dalta și finisare cu pila, caseta vizorului. Îndoiturile, marcate punctat, se fac la 90°, servind la fixare prin nituire sau lipire cu cositor. Îndoiturile de pe porțiunea centrală servesc la fixarea plăcii de sticlă, intercalîndu-se mici fîșii de carton sau stofă, pentru ca plăcuța de sticlă să nu se spargă. Asamblarea vizorului se face în următoarea succesiune de operații: mai întîi se confecționează corpul vizorului prin decupare dintr-o placă de tablă. Se îndoaie părțile laterale și urechiușele care servesc la rigidizare, preferîndu-se plasarea îndoiturilor sub părțile mai mari, pentru ca vizorul să aibă un aspect mai plăcut. Se lipesc sau se nituiesc aripioarele. Apoi caseta, după finisare, se vopsește în exterior cu un lac de culoare închisă, iar în interior cu vopsea neagră mată. După uscarea perfectă a vopselei, se fixează fie prin lipire cu adeziv (prenadez, clei pentru cauciuc, rășină epoxi), fie prin mici lamele de tablă lipite cu cositor, oglinda, apoi se trece la fixarea plăcii de sticlă, așa cum s-a arătat mai sus. La fixarea pieselor optice trebuie procedat cu deosebită atenție, pentru ca ele, bine șterse în prealabil, să nu fie murdărite cu vopsea, adeziv sau amprente. În caz că se fixează caseta vizorului pe suportul din figura 3, este desigur necesar să se fixeze cu un șurub cu piuliță vizorul pe suportul respectiv, înaintea fixării plăcii de sticlă transparentă, care închide corpul acestuia. Restul asamblării aparatului este ușor de înțeles din figura 3, care arată și celelalte piese necesare. Se utilizează tablă de fier cu grosimea de 1,5… 3 mm. O grosime mai mică duce la lipsă de rigiditate a ansamblului; o grosime mai mare este inutilă și piesele respective devin greu de prelucrat. Nu se va lucra cu aluminiu, din motiv că murdărește mîinile atunci cînd se desenează; apoi aluminiul, fiind un metal moale, cere o grosime mai mare a pieselor. Se va evita de asemenea alama, care, dacă nu e acoperită cu un strat gros de vopsea, coclește și dă naștere la intoxicații. In schimb, construcția poate fi făcută, bineînțeles prin unele mici modificări de dimensiuni, fie din placaj, care se poate vopsi, fie din polistiren, care e foarte ușor de decupat și asamblat prin lipire cu soluție tot de polistiren expandat, dizolvat în tiner. În acest din urmă caz, vizorul se va utiliza doar după cîteva zile de uscare perfectă, altfel ochii pot fi puternic iritați din cauza vaporilor de tiner rămași la locul lipiturilor incomplet uscate.
Pentru utilizarea aparatului, acesta se plasează pe o masă sau alt suport stabil, într-un loc puțin mai umbrit, eventual cu o bucată de carton sau umbrelă, în caz că se lucrează în aer liber, astfel ca bucata de hîrtie pe care se desenează să fie ceva mai umbrită decît obiectul care se observă prin vizor. Aceasta nu înseamnă că foaia de hîrtie trebuie să fie total întunecată, deoarece trebuie să se vadă prin vizor vîrful creionului cu care se desenează.
Cel mai ușor de reprodus sînt obiectele nemișcate, de exemplu alte desene, fotografii care se reproduc grafic, diverse aparate, imagini de natură moartă, cum ar fi vase cu flori, jucării etc. Cu cît aceste obiecte sînt mai bine luminate, cu atît pot fi reproduse mai bine. În natură ele se plasează direct sub razele soarelui, în casă fie lîngă o fereastră atunci cînd e soare, fie luminate de o lampă de masă, cu un bec de 75… 100 wați, plasată în apropiere. Pentru o iluminare optimă este mai bine să se folosească simultan două surse de lumină artificială.
